Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 octombrie 2008
other · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
Mulțumim foarte mult, domnule deputat. Luăm act. Până la punctul 40 observații nu sunt. Adoptate. Punctele 41 la 50? Adoptate. Punctele 51 la 60? Adoptate. Punctele 61 la 70? Adoptate. Punctele 71 la 78. Obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptate.
Am finalizat dezbaterile pe articole.
Proiectul rămâne la vot final.
Proiectul de lege privind unele măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat, precum și pentru efectuarea recepției în fază unică a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente acestora la obiectivul de investiții Palatul Parlamentului.
Inițiatorul?
Vă rog, domnule secretar de stat.
## **Domnul Kovacs Carol Emil** _– secretar de stat_
## _la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare anumite măsuri speciale pentru reglementarea avansului rest de justificat, precum și pentru efectuarea recepției în fază unică a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente acestora la obiectivul de investiții Palatul Parlamentului.
Această reglementare este motivată de necesitatea regularizării diferenței din avansurile alocate de la bugetul de stat anterior anului 1990 pentru obiectivul de investiții Palatul Parlamentului, a realizării recepției acestuia în stadiul fizic existent, a predării-preluării și gestionării documentațiilor de execuție clasificate ca secret de stat de către Camera Deputaților și de constituire a cărții tehnice a construcției.
Având în vedere aceste lucruri, Ministerul Economiei și Finanțelor, în numele Guvernului, vă propune spre adoptare prezentul proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor deputați,
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților vă propune să votați raportul prezentat în conformitate cu propunerea făcută de către inițiator. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.