Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Toni Greblă
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi,
De o perioadă de timp, se simțea nevoia ca atât expertizele criminalistice, cât și o parte din expertizele medico-legale să nu mai fie monopol de stat. Era una dintre cerințele Uniunii Europene, care reprezenta, de asemenea, o cerință practică, pentru că statul nu putea să asigure obiectivitatea unor expertize, iar, pe de altă parte, nu putea
să acopere întreaga plajă tehnică a acestor expertize, fie criminalistice, fie de medicină legală.
Drept urmare, astăzi, probabil, avem un prim pas esențial în a face ca expertizele criminalistice să fie făcute în continuare de experți de stat, institute și autorități de stat, dar să le dăm posibilitatea, sub un control strict.
Comitetul care va coordona aceste expertize în sistem privat va fi compus din cinci membri: doi membri de la institutele și autoritățile care deja efectuează expertize, doi membri de la asociațiile profesionale ale experților criminaliști privați și un membru al Academiei Române desemnat pentru fiecare avizare în parte, în funcție de domeniul de activitate reglementat.
În Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, de comun acord cu ministerul și cu asociațiile profesionale ale criminaliștilor, au fost aduse amendamente, astfel încât, ca urmare și a avizelor primite, în unanimitate de voturi, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări vă propune un raport de admitere, cu amendamentele care sunt cuprinse în anexă.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.