Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 decembrie 2013
procedural · adoptat
Vasilica Steliana Miron
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 9–14 decembrie
Discurs
Mulțumesc.
Întrebarea este adresată domnului Daniel Constantin Barbu, ministrul culturii.
Domnule ministru,
Mănăstirea Sucevița este situată la doar 18 kilometri de Rădăuți, în județul Suceava, aceasta fiind înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Pentru comoara de arhitectură, de pictură medievală și de obiecte bisericești pe care Mănăstirea Sucevița o posedă, restaurarea și punerea în valoare a tuturor acestora constituie obiective deosebit de actuale. Ca urmare, în martie
2010, s-a început derularea proiectului „Restaurarea și conservarea patrimoniului cultural și modernizarea infrastructurii conexe la Mănăstirea Sucevița”.
Lucrările executate au urmărit: reorganizarea muzeului, organizarea unei expoziții permanente de icoane, restaurarea și conservarea iconostasului, modernizarea sistemului informatic, refacerea căilor exterioare de acces și a celor interioare.
Din păcate, acoperișul Mănăstirii Sucevița nu a fost luat în calcul pentru restaurare.
Având în vedere acest lucru, vă întreb, domnule ministru: nu considerați că este necesară acordarea unei sume de bani pentru restaurarea acoperișului, întrucât tot ceea ce s-a făcut în interiorul acestei mănăstiri s-ar distruge?
Vă mulțumesc.
Aștept răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.