Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 noiembrie 2021
procedural · adoptat
Virgil Guran
Aprobarea modificării ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc.
La ce se referă? Întotdeauna, persoanele fizice și juridice sunt obligate, pentru clădiri – vă spun, așa, mai în termeni simpli –, pentru clădiri, să facă o evaluare din 3 în 3 ani și să predea acea evaluare la primărie, pentru a fi impozitată. Vă spun în practică ce se întâmplă. O dată, există corpul evaluatorilor, care și-a stabilit un criteriu de evaluare, împreună cu Ministerul Finanțelor. Și credeți-mă că o clădire care nu valorează nici 30% este impozitată la un moment dat 1,5%, după o evaluare care n-are nicio legătură cu realitatea și cu prețul de piață.* Și în felul acesta, o dată, o firmă – care e mică, poate – plătește și evaluarea, 2.000 de lei, 3.000 de lei, după care este și impozitată, pe o valoare care nu este reală. De multe ori, dacă scoți la vânzare acea clădire, nu obții nici 20% din valoare. Dar este un aranjament făcut între evaluatori, Ministerul Finanțelor și funcționează de nu știu câți ani.
Pe lângă asta, în cazul în care uiți – că se mai întâmplă –, cei de la administrația locală te impozitează cu 10% din valoarea de inventar, adică, cu alte cuvinte, s-ar putea chiar cu jumate din valoarea clădirii respective. Și nu există cale de atac. Te execută și aia e.
Această inițiativă prevede să te anunțe ei că trebuie să faci evaluarea respectivă. Cu toate că, vă spun eu, ar trebui să mergem mai departe și să stabilim că evaluarea trebuie făcută în funcție de valoarea reală de piață*