Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 mai 2011
legislative transmission · respins
Alexandru Pereș
Discurs
Mulțumesc. La dezbateri generale sunt solicitări? Nu sunt.
Mulțumesc.
Având în vedere că termenul de adoptare tacită este la data de 5 mai 2011, vot la ora 12.00.
La punctul 7 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat.
Inițiator este domnul deputat Petru Călian. Nu este prezent.
Din partea Guvernului, domnul Ion Ghizdeanu, președintele Comisiei Naționale de Prognoză.
Vă rog.
Din partea Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, tot domnul președinte Marius Gerard Necula.
Domnule președinte Ghizdeanu, microfonul 10.
## **Domnul Ion Ghizdeanu** _– președintele Comisiei Naționale de Prognoză_ **:**
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Având în vedere că propunerile de modificare pe care le-a înaintat Guvernul nu au fost operate în textul final al inițiativei legislative, Guvernul nu susține propunerea legislativă și este de acord cu raportul de respingere. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.