Mircea Diaconu

## Mulțumesc.

Într-o țară așezată minunat, de altminteri, dar nefericit din punct de vedere seismic, într-o zonă atât de periculoasă, faptul că avem – era să spun – o „amărâtă” de ordonanță din 1994, pe care o mai dregem din când în când cu puțină tencuială pe traseu, este, dacă vreți, măsura neglijenței noastre, efectului drobului de sare, ancestral și istoric pentru nația noastră.

Faptul că interesul pentru un asemenea subiect, mă uit în jur, este atât de mic în acest for de decizie, iarăși, mă sperie, și mă sperie în măsura în care Teatrul „Nottara”, pe care îl conduc de 10 ani, se află într-o clădire cu acest risc seismic. Vorbesc de bulina roșie.

Am trecut, pe traseul a 10 ani, concret, printr-un război adevărat cu colocatarii din blocul în care se află Teatrul „Nottara”, care nu vor să accepte consolidarea. Acesta a fost singurul principiu și singurul motiv al războiului. Câtă vreme nu vor fi obligați cu adevărat, obligați pe toate căile cu putință, și mutați cu forța, dacă nu vor altfel, acest lucru nu va putea fi făcut. Vorbesc de consolidare.

Nu voi putea nici acum, nu vom putea nici în viitorii ani, dacă nu izbutim să facem o lege dură, gravă, la nivelul riscului seismic românesc.

De aceea spun: această ordonanță și cealaltă originală sunt doar tencuieli de vară!