Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 septembrie 2011
procedural · retras
Iulian Urban
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Eram la comisie când a fost votat raportul și știu că atunci, într-adevăr, au fost trei colegi senatori de la Grupul parlamentar al PSD care au contestat votul, așa încât o să vă rog frumos, înainte să votăm absolut orice, să ne lămurească președinții celor două comisii sau măcar unul dintre ei dacă a fost depusă vreo contestație, pentru că așa a spus și colega noastră, și cum s-a soluționat aceasta, după care trecem mai departe.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.