Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 aprilie 2024
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Ștefan-Radu Oprea
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc mult de tot.
Cred că este o profundă neînțelegere a ceea ce înseamnă agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, care este rolul lor și ce au însemnat ele pentru antreprenoriatul din România, începând cu 2018, de când proiecte mari, cum ar fi Start-up Nation, cu peste 10.000 de beneficiari, cu foarte multă analiză în spate..., au fost depuse și 60.000 de proiecte.
Aceste proiecte, care s-au transformat în povești de succes, au putut să fie o realitate în România pentru că a existat repartizarea teritorială a agențiilor. Și lucrul acesta nu se va schimba. Deloc!
Pentru că astăzi ordonanța își face efectul și oricare antreprenor din oricare din județele țării*, din oricare localitate, se duce în același loc ca până ieri, ca până alaltăieri, ca până în 2018, și vede aceleași fețe, aceleași chipuri, aceiași directori care i-au sprijinit și care i-au ajutat întotdeauna, fie că vorbim de agenția de la Târgu Mureș, fie că vorbim de cea de la Brașov, de la Craiova, de la Timiș, de la Iași, de la Constanța, de la București sau de la Ploiești. Toate cele nouă agenții rămân la locul lor; nu se întâmplă nicio modificare. Pentru că eu mă uit la antreprenor, la ce nevoi are antreprenorul și mă uit, în același timp, la cei care lucrează și de care ar trebui să ne pese și în interiorul agențiilor.*