Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 aprilie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Cătălin Dumitru Toma
Discurs
Mulțumesc mult, doamna președinte.
Dați-mi voie să adresez o întrebare domnului Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice, din partea mea, Circumscripția electorală nr. 41 Vrancea, Grupul parlamentar al PNL.
Domnule ministru,
Hotărârea Guvernului nr. 807/2014 a fost dată pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiect stimularea investițiilor cu impact major în economie. Se bate moneda pe dezvoltarea societăților cu capital românesc, dar în 2016 aceste ajutoare au mers către societățile cu capital străin, ca și în anii anteriori.
Având în vedere aceste aspecte, vă întreb, domnule ministru, dacă nu este oportună modificarea criteriilor de acordare a acestor ajutoare.
Propun introducerea unui criteriu prin care să se țină cont de zona în care își desfășoară activitatea firmele, prioritate având cele din zonele defavorizate. Pot da exemplul companiei Vrancart Adjud, Vrancea, care este motorul unui întreg oraș și care, cu toate că i-a fost respinsă cererea de ajutor de stat, a înregistrat o creștere a acțiunilor la bursă. De asemenea, propun ca verificarea dosarelor să se facă pe măsura primirii lor, nu după trei luni, și, nu în ultimul rând, să se țină cont dacă firmele aparțin unui grup care a beneficiat deja de ajutoare.
Vă mulțumesc mult. Solicit răspuns în scris și verbal.
Dați-mi voie să profit, doamna președinte, de faptul că avem ascultători, și anume să le urez, în preajma sărbătorilor de Paști, un Paște fericit și tot ceea ce-și doresc tuturor românilor, oriunde s-ar afla dumnealor!
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.