Cătălin Tiuch

Mulțumesc mult, doamna președinte. Doamnelor, domnilor colegi,

Declarația mea din această zi se referă la traseul deșeurilor din spațiul românesc.

Comisia Europeană a impus tuturor statelor membre să atingă anual un anumit procent în ceea ce privește colectarea și valorificarea deșeurilor din ambalaje, aceasta înseamnă masele plastice, hârtie, carton, sticlă, metal și lemn, introduse în piață, precum și procesarea acestora în vederea reciclării și reutilizării.

Firmele generatoare de deșeuri, implicit marii generatori, ar trebui să recupereze și să recicleze un anumit procent din totalul deșeurilor introduse pe piață.

În cazul în care o firmă se află în incapacitatea de a-și recupera și recicla un anumit procent, ea își dă acest drept, își cedează dreptul unor reciclatori și plătește statului 2 lei pe kilogramul de deșeu de ambalaj necolectat și nereciclat.

În consecință, marii generatori de deșeuri de ambalaje apelează la serviciile unor operatori economici autorizați de Ministerul Mediului în vederea prelucrării responsabilităților de recuperare și reciclare a deșeurilor de ambalaje postconsum. Acești operatori percep societăților generatoare o taxă inferioară valoric celei pe care ar percepe-o Ministerul Mediului pentru fiecare kilogram nereciclat, conform obiectivelor asumate la nivel național în fața Comisiei Europene.

În consecință, operatorii economici cu drept de preluare de responsabilitate subvenționează cu sume modice per lună de deșeu colectat și valorificat, prin semnarea de contracte,

societăți care au ca obiect de activitate colectarea, prelucrarea și valorificarea deșeurilor provenite din ambalaje postconsum.

În practică, societățile autorizate în vederea preluării responsabilității nu urmăresc destinația finală de reciclare, destinație care de foarte multe ori constă în societăți reciclatoare în afara țării, care ajung să colecteze și să recicleze deșeurile colectate în România, România fiind astfel în imposibilitatea de a-și atinge obiectivele de recuperare și reciclare asumate în fața Comisiei Europei, riscând astfel instituirea procedurii de infringement pentru fiecare obiectiv neîndeplinit, pentru fiecare din materialele pe care le-am prezentat mai sus, cu o penalizare de 200.000 de euro pe zi pe fiecare obiectiv, în speță mase plastice, hârtie, sticle, metale și lemn.

Extrem de interesant este faptul că acționarii unor societăți importante, cu drept de preluare de responsabilitate, întâmplător au ca acționari mari companii care introduc pe piață deșeuri de ambalaje postconsum, care, pe lângă faptul că văduvesc bugetul de stat, prin neplata sumelor datorate prin necolectare și nereciclare, evident, aferent doar unui procent din totalul ambalajelor introduse pe piață, își recuperează o mare parte din banii plătiți. Prin urmare, creează o mare gaură la bugetul țării.

În concluzie, România susține în mod inconștient și involuntar economia altor țări, în timp ce ea nu-și poate atinge propriile obiective de colectare și reciclare asumate în fața Comisiei Europene, privind gestionarea deșeurilor.