Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2011
Informare · Trimis la votul final
Ioan Cindrea
Discurs
Mulțumesc mult, doamnă președinte.
Domnul președinte Dobre este în altă activitate. Ca vicepreședinte, o să prezint această informare în fața plenului, din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.
Informare: prin prezenta, Comisia pentru muncă și protecție socială aduce la cunoștința plenului Camerei Deputaților că, prin adresa nr. 788/BP/6 septembrie 2011, Biroul permanent a transmis comisiei, în vederea îndeplinirii procedurii de informare a Camerei Deputaților, Recomandarea Organizației Internaționale a Muncii nr. 200/2010 cu privire la HIV/SIDA și lumea muncii.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 19 din Constituția Organizației Internaționale a Muncii, guvernele statelor membre ale Organizației Internaționale a Muncii au obligația de a supune autorităților naționale competente, în termen de un an de la închiderea sesiunii, normele internaționale ale muncii, adoptate de Conferința Internațională a Muncii, sub formă de convenții și recomandări.
Actul supunerii instrumentelor internaționale ale muncii autorității naționale competente va fi notificat ulterior Biroului Internațional al Muncii de către Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, aceste informații urmând să fie incluse în raportul întocmit de Biroul Internațional al Muncii, care va fi prezentat Conferinței Internaționale a Muncii din anul 2012.
Drept urmare, informăm plenul Camerei Deputaților de acest document, care se găsește la Comisia pentru muncă și protecție socială, unde poate fi consultat de cei interesați. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.