Vasile Cristian Lungu

Mulțumesc mult, doamna președinte.

Stimate domnule ministru al educației naționale,

Interpelarea mea se intitulează, în această seară, „Riscul psihologic al expunerii elevilor la informațiile despre teoria de gen”.

## Stimați colegi,

În presa națională circulă informații despre o reclamație făcută de un conferențiar transgender împotriva unei organizații de părinți din Vrancea, compusă din 26.000 de membri. Părinții au fost reclamați la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării după ce și-au exprimat nemulțumirea cu privire la informațiile la care au fost expuși 300 de elevi într-o conferință. Acestor elevi li s-a prezentat că pot reprezenta, în orice moment, un alt gen decât cel propriu. Aceasta este o temă extrem de sensibilă și greu de înțeles la anumite vârste, temă care poate da naștere unor neliniști nejustificate, legate de propria persoană, acestor copii.

Reacția părinților a fost potrivită, deoarece sunt responsabili de informațiile la care sunt expuși minorii. Faptul că au fost reclamați însă nu reprezintă decât o victimizare, care nu era necesară, din partea unor minorități sexuale. Părinții și-au exprimat liber opinia, având în mână responsabilitatea de a se ocupa de educația propriilor copii, indignarea lor este deci firească, iar reclamația reacției lor este nefirească.

Mă întreb, așadar, domnule ministru, cât de mult ar crește indignarea acestor părinți dacă astfel de lecții s-ar ține în mod obligatoriu în școlile publice din România? Câți dintre ei și-ar dori ca propriii copii să ajungă într-o criză a propriei identități, când li s-ar spune că își pot modifica genul nelimitat? Psihicul lor nematurizat s-ar degrada considerabil și ar deveni dezorientați în legătură cu propria persoană.

Într-adevăr, ar fi folositor ca elevii să cunoască aspecte legate de sănătatea sexuală și despre cum se poate depăși un stereotip de acest fel, să învețe cum să se comporte în societate, care sunt drepturile și obligațiile lor. Ar fi deci utilă o educație morală, o educație ancorată în realitate, dar nicidecum o încercare de androginizare umană.

Având în vedere aspectele menționate mai sus, vă rog să-mi răspundeți la următoarele patru întrebări:

1. Persoanele care realizează prezentări și/sau activități fundamentate pe teoria de gen în România primesc aprobări de la instituții aflate sub patronajul ministerului dumneavoastră?

2. Părinții elevilor minori sunt contactați pentru a li se cere aprobarea în legătură cu expunerea la astfel de informații înaintea unei prezentări?

3. Se ia în considerare faptul că minorii (insuficient de maturi) ar putea fi afectați psihic de expunerea la informații privind teoria de gen?

4. Există campanii în derulare în legătură cu ideile teoriei

de gen în care ministerul dumneavoastră este implicat? Vă mulțumesc.