Valeriu Andrei Steriu

Mulțumesc mult.

Domnule președinte al Senatului României Călin Popescu- Tăriceanu,

Domnule președinte al Camerei Deputaților Florin Iordache,

Domnule prim-ministru Dacian Cioloș, Stimate colege și stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Prezența prim-ministrului în fața Parlamentului reprezintă mai mult decât un gest simbolic și mai mult decât o informare despre cifre și rezultate. Este definiția separației puterilor în stat și cea mai bună reprezentare a principiului controlului puterii executive de către puterea legislativă.

Parlamentul își are locul său în sistemul de putere al democrației românești, iar acest loc trebuie recunoscut și puterea controlului parlamentar trebuie recunoscută de către întreaga societate românească și de către membrii Guvernului, fie ei tehnocrați, fie ei politicieni.

Acestea fiind spuse, mă bucur că sunteți prezent astăzi în Palatul Parlamentului, domnule prim-ministru, la 308 zile de la data formării Cabinetului pe care-l conduceți.

S-au întâmplat multe lucruri în aceste 308 zile și despre o parte dintre ele vreau să vorbesc și eu astăzi. Sunt lucruri pe care nu le-am observat doar eu, ci le-a observat orice român de bună-credință care este atent la administrația publică centrală din România.

În primul rând și în primul rând au avut loc multe schimbări de miniștri, poate mai multe decât ne-am fi așteptat din partea unui cabinet cu un mandat bine definit în timp. În cele 10 luni de la învestire au fost schimbați nu mai puțin de nouă miniștri, ceea ce înseamnă că, în medie, la fiecare 30 de zile câte un ministru a fost schimbat din funcție. Nu mai număr schimbările de secretari de stat, pentru că acestea nu pot fi reținute în sarcina dumneavoastră, fiind decizia miniștrilor cabinetului pe care-l conduceți.

Pentru unii, acest tumult poate fi prea mult și poate reprezenta un semnal în ceea ce privește stabilitatea și predictibilitatea administrației.

În al doilea rând, sincopele de comunicare publică ale miniștrilor dumneavoastră, care nu au fost deloc puține, au fost de natură să alimenteze anumite temeri în ceea ce privește administrația publică centrală. Au fost momente în care societatea românească aștepta răspunsuri și încă nu le-a primit, și mă refer la criza bebelușilor de la începutul anului, așa cum au fost momente în care societatea românească a fost luată prin surprindere, și mă refer la ultimele discuții despre modificarea CAS-ului. Și nu pot

să trec peste subiectul sincopelor fără să menționez Legea salarizării, care a generat un val de potențială incertitudine pentru investitori și pentru observatorii avizați.

În al treilea rând, nu pot să nu observ faptul că în aceste zece luni au avut loc multe greve și proteste sociale. Aproape toate categoriile socioprofesionale din România au simțit nevoia să iasă în stradă pentru a-și face auzite vocea și revendicările.