Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·31 iulie 2023
procedural · respins
Cătălin-Daniel Fenechiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Așa cum am spus și în ședința Biroului permanent, care a și tranșat această solicitare, care văd că este readusă în fața plenului – ceea ce e în regulă, pentru că plenul este suveran –, în momentul când o comisie îți face o solicitare să desfășoare o activitate în afara cadrului de activitate, adică pe vacanța parlamentară, trebuie să ne spună, domne’, și ce vrea să facă.*
În Biroul permanent ni s-a explicat că va face ce scrie în regulamentul comisiei.*
Tehnic, în momentul în care votezi, ar trebui să știi că: – în perioada 1–24 se vor întreprinde următoarele demersuri:
1....;
2....;
3....;
– avem în vedere să facem asta...
Ca să nu spun că, fiind vorba de Comisia de drepturile omului, aș fi foarte curios dacă este o decizie, o solicitare a președintelui sau este o hotărâre a comisiei.
Dacă aveam o decizie a comisiei și un program de activitate, nu aș fi avut nimic împotrivă.