Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 iunie 2015
procedural · respins
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Așa cum bine spunea inițiatorul, o inițiativă cu obiect de reglementare modificarea Statutului funcționarilor publici, Legea nr. 188/1999, în sensul adoptării unor amendamente care întăresc respectarea principiului egalității de șanse, nediscriminării și echității între funcționarii publici.
Doresc să fac precizarea că Guvernul nu a formulat un punct de vedere, dar, prin reprezentantul nostru prezent la ședința comisiei, vicepreședintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, a venit cu o serie de amendamente însușite integral de membrii comisiei, motiv pentru care vă rog să fiți de acord cu susținerea raportului comisiei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.