Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 noiembrie 2015
other · respins
Ana Birchall
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
Comisia pentru afaceri europene și-a întemeiat opinia pe proiectul de opinie adoptat de Comisia pentru politică externă, pe nota Ministerului Afacerilor Externe și pe contribuțiile din cadrul dezbaterii ale reprezentanților ministerului, pe contribuțiile secretariatului propriu, pe fișa de informare a Direcției pentru Uniunea Europeană din Camera Deputaților.
Comisia pentru afaceri europene a subliniat că, în contextul prezentei crize a refugiaților, sistemul umanitar actual nu satisface așteptările din perspectiva conducerii, coordonării și asumării responsabilităților. Reuniunea la nivel înalt poate influența și modifica modalitățile actuale de lucru în domeniul umanitar pentru a sprijini mai bine persoanele care au nevoie de ajutor. Trebuie să se identifice noi modalități de finanțare a sectorului umanitar de o manieră previzibilă și adecvată, precum și schimbarea paradigmei de cooperare între sectorul umanitar și cel de dezvoltare în scopul creșterii eficienței.
Sunt necesare investiții sporite în prevenție și în tratarea cauzelor aflate la originea migrației. De asemenea, trebuie
acordată o atenție sporită dimensiunii de prevenire și pregătire pentru dezastre și de reducere a vulnerabilităților, trebuie să crească implicarea localnicilor în acțiunile umanitare, luând în considerare angajamentele deja asumate față de populațiile afectate, precum și asigurarea securității persoanelor aflate în zonele de conflict, cu accent pe siguranța persoanelor, strămutarea internă și pe protejarea împotriva violenței de orice fel.
Sectorul privat trebuie să fie stimulat și să contribuie la asistența umanitară și se așteaptă ca la Summitul Mondial Umanitar, o inițiativă a Secretariatului General al ONU, cu scopul de a îmbunătăți acțiunea umanitară la nivel global, să se elaboreze un document final care să pornească de la reafirmarea universalității și relevanței principiilor fundamentale ale acțiunii umanitare și de la recunoașterea rolului central al nevoii de protecție și care să cuprindă un set de angajamente comune în vederea eficientizării răspunsului umanitar internațional, precum și un plan de implementare a recomandărilor.
Opinia Comisiei pentru afaceri europene a fost supusă dezbaterii în ședința Comisiei pentru afaceri europene din data de 20 octombrie 2015, în prezența a 14 din cei 22 de membri, fiind adoptată în unanimitate, iar noi supunem plenului opinia exact așa cum a fost formulată de către comisia noastră.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.