Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 mai 2015
other
Ana Birchall
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Hristos S-a înălțat!
Și vreau să urez tuturor „La mulți ani!”, celor care astăzi, în această zi sfântă, își serbează ziua onomastică.
În declarația politică de astăzi vreau să vorbesc despre nevoia de a avea cât mai mulți tineri pregătiți pentru realitatea din piața muncii.
Am avut privilegiul de a fi crescut într-o familie care a valorizat munca. Am fost educată de părinții și bunicii mei în spiritul unui principiu pe care îl consider sfânt, și anume acela că munca înnobilează omul. Îmi plac oamenii care muncesc și care respectă munca altora. Cred că poporul din care mă trag este format din oameni harnici. Totodată, mai cred că nu există meserii mai onorabile decât altele sau meserii rușinoase. Lumea în care trăim are în egală măsură nevoie și de profesori, dar și de instalatori, și de avocați, dar și de lăcătuși, și de medici, dar și de agricultori, ca să dau numai câteva exemple.
Am ales să abordez tema deficitului de tineri pregătiți în meserii tocmai pentru că, în ultimii ani, mediul privat reclamă tot mai frecvent lipsa unor buni meseriași în domenii în care în trecut aveam specialiști foarte buni. Iar dacă vrem să oferim soluții concrete la penuria de muncitori calificați în diverse domenii, consider că este fundamental să identificăm corect cauzele care au determinat acest fenomen. În județul Vaslui, județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, mii de tineri au luat sau iau calea străinătății. Ca urmare, majoritatea localităților din mediul rural confruntate cu acest exod se găsesc în situația de a avea populația îmbătrânită, cu perspective sumbre pentru viitor. În schimb, dacă am crea programe și politici de specializare și pregătire a tinerilor pentru piața muncii, am acorda cu adevărat șanse tinerilor de a munci aici, în țară, având salarii decente.
Nu mai este un secret pentru nimeni că, în multe cazuri, sistemul de învățământ pregătește tineri pentru specializări care nu mai au căutare pe piața muncii în ziua de astăzi. De asemenea, o altă problemă acută este și aceea a dispariției școlilor de meserii. Tocmai de aceea am susținut încă din 2006, când am inițiat Pactul național pentru educație, necesitatea adaptării și modificării programei școlare astfel încât școala românească să și formeze, nu numai să informeze.
Mediul de afaceri din România reclamă lipsa unui personal calificat, pe ramuri de producție diversificate. Din păcate, acest personal specializat a cam dispărut și din cauză că nu am acordat importanța necesară școlilor de meserii, o verigă-cheie în formarea și pregătirea tinerilor, care permitea intrarea lor rapidă pe piața muncii.
Inadecvarea sistemului educațional la cerințele pieței muncii, precum și dispariția școlilor de meserii au generat, din nefericire, și o altă realitate dură cu care se confruntă tot mai mulți tineri – angajarea pe posturi sub calificarea și pregătirea dobândite în școală, în facultate. La fel de adevărat este că vorbim despre o perioadă economică încă dificilă, când România se află încă în procesul de recuperare după dezastrul pe care l-a reprezentat politica de austeritate girată de Traian Băsescu și guvernele pe care le-a patronat. În egală măsură, este nevoie ca inclusiv sistemul de învățământ autohton să fie mai bine adaptat în raport cu piața muncii.