Tudor Barbu

Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință. Nu este un proiect legislativ oarecare, pentru că se referă la un subiect extrem de delicat și abordarea pe care am auzit-o până acum are o doză de superficialitate și am să mă fac înțeles la ce mă refer.

S-a evitat, poate cu bună știință, poate din grabă, a se spune plenului ceea ce la comisie s-a discutat la nivel de detaliu, cât a crescut vânzarea, piața de medicamente în România în ultima perioadă. Vă spun, într-o cotă care nu s-ar justifica, stimate doamne și stimați domni senatori, nici măcar în vreme de război. Dacă țara ar fi în război, nu s-ar justifica o creștere a vânzării de medicament așa acum s-a întâmplat în România ultimilor doi ani, adică procentele sunt alarmante.

Vă mai spun, așa, ca, coloratură, eu locuiesc în Sălăjean și am până aici 12 kilometri. Am numărat 86 de farmacii. 86 de farmacii în 12 kilometri, în capitala republicii!

Asta spune ceva despre ce se întâmplă, cu două lucruri: percepția românului față de medicament și nivelul de interes al industriei medicamentelor față de percepția aceasta.

Și cum se corelează cele două? Prin publicitatea TV.

Nu cred..., îmi pare rău pentru domnul Severin, am tot respectul și avem aceleași cifre și eu, și Domnia Sa, primite la Comisia pentru cultură. Eu nu cred că procentul în calupurile publicitare – calupuri, pentru cine nu știe, sunt acele tronsoane de publicitate dintre emisiunile TV –, eu nu cred că reprezintă 14-15%. M-am uitat cu ochiul celui care, ani de zile, a fost director în patru televiziuni din țara asta. Nu cred că sunt doar 14 procente alocate reclamei, nu Teleshopingului – atenție! Eu cred că minutele alocate sunt mult mai multe.

Al doilea. Este foarte important să respectăm mass-media și să înțelegem că o mare parte din veniturile televiziunilor și radiourilor, și presei scrise, din păcate – într-o țară în care economia funcționează la nivel de avarie –, vin, o mare parte din aceste procente de bani vin din publicitatea la medicamente. Asta arată două lucruri: că suntem o țară cu oameni foarte bolnavi și foarte influențați de presă.

Termin prin a vă spune că trebuie judecat nu neapărat ce ne propune domnul senator Vegh, care este un proiect, semnal de alarmă. Eu nu sunt de acord cu proiectul Domniei Sale pe criteriul european care a fost invocat. Nu sunt de acord cu proiectul Domniei Sale, pentru că are o grămadă de vicii de formulare și de impact. Dar sunt de acord să ne gândim ce anume facem cu două lucruri și primul este de o gravitate maximă: sub masca acestor suplimente alimentare – repet, fiecare silabă mi-o asum – se ascund de multe ori șarlatanii, care nu trec decât pe la Ministerul Agriculturii, oameni buni! În țara pe care noi, ca for legiuitor, o reprezentăm aici, deci în țara aceasta, suplimentul alimentar trece doar pe la Ministerul Agriculturii. Adică iese la televizor un șarlatan și spune: acest medicament vindecă cancerul. Acest medicament vindecă reumatismul. Nu, nu, iertați-mă, e supliment alimentar. Spune jos, nu este medicament. De ce nu e medicament? Ca să nu treacă nici pe la asociația profesională a medicilor, nici pe la Ministerul Sănătății, nici pe la cei cu farmaciile, care sunt specialiști în domeniu.