Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 iunie 2015
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Tudor Barbu
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte de ședință.
Sunt 17 ani de când, așa cum a spus doamna ministru, personalul navigant... Este vorba, de fapt, în traducere simplă, despre piloții militari ai aviației militare române, care nu sunt asigurați, deși – Dumnezeu să-i odihnească! – mulți dintre ei au dat jertfă pe timp de pace.
Știm cu toții câte aparate de zbor ale Armatei Române au căzut în ultimii ani. E nepermis de mult într-o țară care se vrea a fi la nivel NATO, fapt pentru care nu este vorba doar de o reparație pe care o propuneți și pe care Partidul Național Liberal o susține întru totul, o reparație financiară, ci și o recunoaștere a ceea ce înseamnă aviația militară română.
Face diferența proiectul de lege între cei care cu adevărat zboară cu arme de luptă sub aripi, atunci când o cere situația – cum s-a întâmplat în 1999, când știm bine ce conflict major am avut la câțiva kilometri de frontiera de vest a țării –, și cei care, specialiști meteo, specialiști în reparație și întreținere avioane de luptă, stau la sol. Asta este una.
Și, al doilea, stimați colegi, aduce aviația militară acolo unde sunt toate armele Ministerului Apărării Naționale, unde sunt cei care merg în teatre de operațiuni, militarii noștri care se expun și ei, la rândul lor – Dumnezeu să-i odihnească! –, unii au plătit cu viața prezența și reprezentarea țării în teatrele de operațiuni; face diferența proiectul de lege între aceia și cei care stau în cazarmă și se ocupă, cu toată cinstea și cu tot respectul, de întreținerea armamentului sau de hrana celor de pe front.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.