Tudor Barbu

Mulțumesc mult, domnule președinte.

E ușor să vorbești atunci când n-ai trăit momentele. Sunt singurul din sală, exceptând colegii din balcon, care sunt jurnaliști, singurul din sală care știe exact, cu subiect și predicat, ce simte un om când trece prin ce trec colegii de la Antena 1.

Eu, ca director OTV, am trecut prin aceste momente. Un post de televiziune a fost secvențial amendat, până când amenzile s-au transformat în închiderea abuzivă a acelui post de televiziune, și el, la vremea lui, foarte iubit de oameni, așa cum și astăzi o mare parte din populație iubește și apreciază posturile trustului Antena.

Este vorba de un moment în care, sub masca aplicării legii, se pune în discuție existența unui organ de presă într-o țară care se pretinde democrată. Nu poți să dai afară familii, nu poți să dai afară familii într-o țară normală, așa cum se întâmplă, frecvent, în România, în cinci zile, pentru că statul n-a fost în stare să le asigure casa și, într-un proces de așa-zisă dare înapoi a proprietăților – _restitutio_ –, oamenii rămân pe drumuri în cinci zile. Dar nu poți face nici măcar cu gândul același lucru cu un trust de presă. Cum să spui unui trust de presă: pleacă, afară, în cinci zile? Trebuie să fii tulburat grav. Trebuie să nu înțelegi cum funcționează mecanismele democratice ale presei într-o țară sănătoasă și trebuie să fii rău intenționat.

În ambele cazuri legea trebuie aplicată, este foarte adevărat. Numai că discernământul te face, ca guvernant, să înțelegi care este diferența dintre a pleca dintr-un apartament de două camere în cinci zile, lucru foarte grav, că se întâmplă în România, că oamenii rămân pe străzi, și a pleca două, trei sau chiar patru instituții de presă simultan din trei, patru, nici nu știu câte clădiri sunt.

Fapt pentru care vă rog să nu lăsați acest al doilea precedent să creeze breșa de care au unii nevoie în a subjuga, într-un mod complet ocult, presa din România.