Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 martie 2017
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Király András György
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
În prezent, echivalarea perioadelor de studii efectuate în străinătate, precum și a diplomelor obținute în alte state se realizează în conformitate cu Ordinul Ministerului Educației și Cercetării Științifice nr. 5.268/2015.
Prin acest ordin s-a realizat descentralizarea atribuțiilor Ministerului Educației în ceea ce privește activitatea de echivalare a claselor din învățământul general obligatoriu, care au trecut, practic, la inspectoratele școlare județene și, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4) din anexa nr. 1 la metodologia menționată, echivalarea se realizează automat, fără susținerea de măsuri compensatorii.
Din aceste motive, cerem un vot negativ asupra proiectului legislativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.