Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 noiembrie 2007
procedural · adoptat tacit
Mihail Lupoi
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc mult, domnule președinte.
În primul rând, argumentul legat de câte kilograme are, la nu știu câte etaje este de-a dreptul ridicol. Adică întâmplarea face că sunt chiar de meserie și chiar mi se pare caraghios ca argument. Un ghiveci în care sunt flori și este agățat de balcon are cel puțin 10 kg. Deci acestea sunt glume, eu o iau ca pe o glumă: nu pot să cred că un om care gândește, vorbește despre 6 kg, care se duc într-o mână, ca fiind o problemă pentru un bloc.
În al doilea rând, acest semnal, este vorba despre un semnal care circulă în atmosferă, indiferent că avem sau nu avem antene, noi nu facem decât să-l percepem. În fond și la urma urmei, în dosul acestei opoziții se ascunde interesul cabliștilor care se simt amenințați de digitalizarea semnalului, pentru că, vă anunț, dacă nu cunoașteți subiectul, că există în Occident antene de 30/30 centimetri unde semnalul digital se prinde foarte bine și se vede impecabil.
Deci este vorba de interesele comerciale care se ascund în spatele acestei pledoarii pentru păstrarea cablurilor și a
firelor întinse prin orașe, împotriva unor astfel de antene care, repet, nu fac decât să capteze un semnal care există. Din punctul de vedere al afectării sănătății, dacă ne afectează ceva, sunt emițătoarele, și nu receptoarele.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.