Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 martie 2018
other · adoptat
Remus Mihai Goțiu
Discurs
## Bună seara!
Interpelarea din această seară este adresată ministrului apelor și pădurilor, domnului ministru Ioan Deneș, și are ca obiect „Stadiul implementării EU Timber Regulation în România”.
## Stimate domnule ministru,
În luna februarie a anului trecut am transmis o interpelare ministerului pe care îl conduceți, prin care solicitam, printre altele, să-mi fie pus la dispoziție un raport privitor la stadiul implementării în România a EU Timber Regulation, pe scurt EUTR, precum și un calendar al măsurilor legislative menite să transpună în totalitate prevederile documentului în discuție. Interpelarea a venit în contextul în care România a fost nominalizată în mod constant printre țările Uniunii Europene cu întârzieri la aplicarea regulamentului.
La mai bine de un an de la depunerea interpelării, nu am primit raportul solicitat, chiar dacă întocmirea lui și transmiterea către Comisia Europeană este o obligație periodică, prevăzută chiar în regulament.
Menționez că, pentru a combate exploatarea ilegală a lemnului în pădurile de pe glob, EUTR le cere statelor membre o conduită legislativă prin care să-și desemneze autorități competente menite să monitorizeze implementarea documentului, să adopte sancțiuni eficace, proporționale și descurajatoare în cazul încălcărilor, să elaboreze planuri de control și să realizeze verificări constante asupra operatorilor și organizațiilor de monitorizare.
Ținând cont de cele arătate mai sus, vă solicit să-mi transmiteți următoarele informații:
1. Copii ale rapoartelor trimise Comisiei Europene în anii 2015 și 2017 cu privire la implementarea și respectarea prevederilor regulamentului.
2. La sfârșitul anului 2016, pentru a ieși din procedura de infringement cauzată de întârzierea implementării EUTR în România, a fost adoptată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016, modificată însă pe parcursul anului trecut. Vă solicit să-mi comunicați dacă a existat o evaluare a Comisiei Europene cu privire la măsurile adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2016 și îndeosebi a modificărilor aduse ordonanței, în sensul rezolvării deficiențelor de implementare a regulamentului de către România.
Aștept răspunsul la interpelare în scris. În condițiile în care documentele solicitate sunt consistente, mi le puteți trimite în format electronic, pe adresa de e-mail mihai.goțiu@senat.ro
Mihai Goțiu, senator USR de Cluj.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.