Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2026
procedural · adoptat tacit
Sebastian Cernic
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte.
L188/2026 – propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 204/2008 privind protejarea exploatațiilor agricole*, având în vedere numeroasele situații în care fermierilor* li se solicită reducerea sau chiar încetarea activității, ca urmare a nerespectării principiului primul venit.
În practică, se constată frecvent emiterea autorizațiilor de construire pentru imobile cu destinație de locuință, fără a se ține seama de amplasarea acestora în zonele de protecție ale fermelor existente.*
De asemenea, există situații în care autoritățile administrației publice locale nu iau în considerare existența fermelor zootehnice situate la limita administrativ-teritorială a județelor învecinate.