Tudor Barbu

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Lista este făcută și trimisă unde trebuie de mult. Domnule președinte,

Am fost educat de meseria pe care – zic eu – cu cinste am făcut-o peste douăzeci de ani, aceea de jurnalist, să mă întreb și să caut răspuns, de ce apare o bombă de genul acesta în momentul acesta și în locul acesta. Așa am fost școlit eu la școala de presă pe care am făcut-o în Televiziunea Română. De ce acum și de ce aici?

În Comisia pentru apărare, unde am avut privilegiul să fiu membru, în sesiunea trecută, și să discutăm, cum bine a invocat domnul senator Sârbu, acest subiect, am pus aceeași întrebare: de ce acum, de ce acestui Parlament i se cere să desființeze fundații, ONG-uri și firme acoperite și nu s-a cerut Parlamentului trecut? Bănuiesc că existau și în legislatura trecută sau acum două legislaturi. Prima întrebare: de ce acum?

A doua întrebare: de ce se face aici această cerere? Adică, de ce în forul legislativ care nu a înființat, din câte m-am documentat și eu, cu slaba mea putere de documentare, niciodată, printr-o lege, din 1990, de la Constituantă până acum, nicio firmă, ONG sau fundație acoperită. Nu există o lege în sensul acesta.

Și atunci nouă ni se cere să desființăm prin vot ceea ce Parlamentul nu a înființat niciodată, ceea ce Parlamentul nu a discutat niciodată și ceea ce există, după umilele mele cunoștințe, în toate țările civilizate. Este o structură existentă în orice țară „sănătoasă la nervii capului” – mi-e teamă să spun de la microfonul Senatului că n-ar fi și cazul României –, și nouă ni se cere să le desființăm. Fapt pentru care vin și vă propun, pentru ca votul meu și al colegilor care gândesc ca mine să nu valideze, domnule președinte, o inițiativă legislativă care ne pune în situația să recunoaștem pentru posteritate că am știut despre ce este vorba. Știți, este ca la fotbal, nu rămân decât golurile. Barele, ocaziile minunate nu rămân niciodată. Rămâne ceea ce este pe tabelă. În analele Parlamentului va rămâne votul dat de Legislativ în 2013. „Vă aduceți aminte de aceia din 2013? Da. Au desființat ONG-uri și fundații sub acoperire”. Și copiii vor rămâne paralizați intelectual. „Cum, măi, existau? Da.”

Fapt pentru care vă rog să analizăm, să ne aplecăm asupra posibilității de a analiza interzicerea în România a funcționării unor astfel de structuri, ceea ce, implicit, ar însemna desființarea celor care există. Că, dacă votăm desființarea lor, înseamnă că avem cunoștință de înființare,

de travaliul lor, de faptul că sunt lucrative, și dacă da în folosul cui și mie mi-e teamă să.... Mie mi-e teamă.

Și merg, fără niciun fel de continuare a acestui _laudatio_ invocat în plen, pe care l-a făcut domnul Sârbu, să spun că este – cum bine a remarcat și domnul senator Ungureanu – un subiect delicat, chiar dacă unii dintre noi îl tratăm cu zâmbetul pe buze.

Imaginați-vă că o astfel de discuție ar avea loc în Assemblée Nationale la Paris. Parlamentarii aceia ar fi stupefiați să primească o astfel de propunere. În primul rând, l-ar chema pe inițiator și l-ar întreba în ce poziție a dormit în noaptea precedentă. Cum? Cum să ceri așa ceva, tu, inițiator, senator al României, să ceri așa ceva, fără să vrei să pui și serviciile pe picior greșit, și Parlamentul pe picior greșit, și societatea, și presa, și pe toată lumea. Pentru că inițiativa aceasta, chiar dacă este o comparație aiurea, seamănă cu aceea cu să dăm 500 de lei sau 1.000 de lei, sau 1.500 de lei nou-născuților și copiilor. Este o inițiativă minunată, dar la fel de utopică sau cel puțin la fel de utopică în conjunctura actuală.