Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 martie 2013
Informare · adoptat tacit
Olosz Gergely
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte. Stimate doamne și stimați domni senatori,
Iarăși avem în fața noastră o altă măsură care, în percepția noastră, e în contradicție cu Programul de guvernare, dar asta îi privește pe cei de la guvernare.
Totuși, aș dori să vă atrag atenția asupra unor elemente foarte importante. Deci, după cum știm cu toții, sper că nu ne amintim altfel trecutul, Executivul actual și-a propus și a promis electoratului că va susține mediul de afaceri, va ajuta societățile comerciale din țară, în ideea de a sprijini dezvoltarea economiei naționale, dar, după cum v-am arătat, prin acest act normativ se impun măsuri de impozitare care, cu siguranță, vor avea efecte negative asupra agenților economici din domeniu.
Și haideți să vedem! Va majora costurile, va mări gradul de vulnerabilitate a producătorilor români în raport cu producătorii din afara țării noastre, va avea impact negativ asupra prețurilor din industria națională, va afecta negativ societățile comerciale care exploatează aceste materii prime, cu consecințe sociale foarte grave, prin desființarea locurilor de muncă.
Din aceste motive, UDMR nu poate să susțină un astfel de proiect de lege și vă rog, stimate colege, stimați colegi senatori din partea puterii, să nu votați nici dumneavoastră astfel de propuneri legislative, deoarece strângerea curelei s-ar putea să fie o măsură și o sursă de venit pentru bugetul de stat, care, momentan, ajută Executivul, dar, în fața populației, dumneavoastră trebuie să dați socoteală, dumneavoastră, cei din Parlament.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.