Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2018
Informare · Trimis la votul final
Ilie Toma
Discurs
Mulțumesc mult, domnule președinte. Stimați colegi,
Vreau să aduc aici mulțumiri colaborării dintre parlamentarii hunedoreni ai Partidului Social Democrat și Ministerul Energiei și colaborării dintre noi, deputații, și domnul ministru secretar de stat, căruia îi mulțumesc.
Într-adevăr, au fost făcute toate demersurile legale posibile în legătură cu închiderea celor două mine din Valea Jiului. Este vorba despre Mina Vulcan și despre mina de la Petrila. Totuși noi insistăm și mergem mai departe.
Vă rog mult, domnule ministru, să transmiteți mai departe, faceți toate demersurile posibile, pentru că există toate motivele tehnice ca cele două mine să-și prelungească activitatea.
Unu la mână. Au fronturile de lucru cele mai deschise.
2. Se pare că... Cărbunele care se găsește în cele două mine are o valoare energetică destul de bună, mai bună decât celelalte două propuse de odiosul Guvern Cioloș spre închidere la vremea respectivă.
Și 3. În acest moment, producția de cărbune din Valea Jiului, pe care o dau toate cele patru mine, asigură doar jumătate din necesarul pentru termocentrala de la Paroșeni.
Or, e mult mai greu și mult mai costisitor să aduci cărbune din import, ca să faci energie, evident, și căldură pentru locuitorii Văii Jiului decât să te folosești de ceea ce ai. Și termocentrala de la Paroșeni este modernizată, este la zi cu de toate. Plus că – nu mai repet de atâtea ori – este vorba de câteva mii de locuri de muncă. Și așa Valea Jiului și județul Hunedoara, un județ calamitat economic de la sud la nord, de la est la vest, sunt cu un picior în groapă.
Vă rog mult, încă o dată, în numele celor 130.000 de locuitori ai Văii Jiului, faceți toate demersurile posibile, astfel încât măcar cu câțiva ani să prelungim viața acestor mine. Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.