Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 noiembrie 2010
other · adoptat
Dorel Jurcan
Discurs
## Mulțumesc mult.
Interpelarea este adresată Ministerului Administrației și Internelor, domnului ministru Traian Constantin Igaș.
În calitate de senator, cu ocazia audiențelor avute la biroul parlamentar, am primit o sesizare pe care doresc să o supun analizei dumneavoastră.
Dacă o persoană dorește reînnoirea permisului auto și se prezintă înainte de expirarea termenului, are nevoie doar de o adeverință de la medicul de familie care să ateste starea de sănătate. În schimb, dacă se prezintă după expirarea acestui termen, este nevoită să facă un control de specialitate.
Pe durata celor 10 ani de valabilitate a permisului, starea de sănătate poate avea însă evoluții diferite, care să influențeze negativ conduita în trafic.
## Stimate domnule ministru,
Vă rog să vă precizați punctul de vedere cu privire la situația prezentată mai sus și, cu autoritatea de care dispuneți, să găsiți cele mai bune soluții de rezolvare. Doresc răspuns în scris. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.