Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2015
procedural · respins
Tudor Barbu
Discurs
## Mulțumesc mult.
O completare scurtă. Îmi cer iertare față de colegi.
Domnule ministru,
Știu că stenogramele rămân și știu, ca și dumneavoastră – din păcate, foarte puțini colegi de-ai mei știu, pentru că nu este o sferă atât de abordată în presă, deși ar trebui să fie un semnal de alarmă național –, cât de importantă este reuniunea din decembrie. V-am întrebat doar ca să audă și colegii mei că România mai are mai puțin de două luni și trebuie să se prezinte pe plan mondial cu o strategie energetică și de gestionare a producției de curent electric pe bază de combustibili fosili, strategie pe care nu o are. Suntem la începutul lui octombrie, domnule ministru, și România nu are această strategie.
Asta am vrut să audă colegii, pentru că poate ne catalizăm cu toții reacțiile, nu doar cei din Gorj sau de la
Hunedoara, sau din Constanța, unde se produce energie electrică, e adevărat, pe bază de nuclear sau de eolian. Dar – atenție! – ce se produce în Constanța este direct coroborat cu ce se produce la Turceni sau la Rovinari.
Anul ăsta, când a fost secetă, toată România s-a uitat „de-a lunga” către Gorj, pentru că venea curentul de la Gorj. Nu bătea vântul în Dobrogea și nu era suficientă apă la hidro. Iar când a venit apa și a început să bată vântul, Turceniul și Rovinariul au rămas de izbeliște.
Asta înseamnă lipsa unei strategii guvernamentale pe plan național în ceea ce privește, domnule ministru, producția de curent electric.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.