Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2018
procedural · retras
Florina Raluca Presadă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 15–16; 32
Discurs
Mulțumesc mult.
O intervenție foarte scurtă.
Vreau să vă spun că apreciez activitatea domnului senator Bădulescu, este un om care a fost constant preocupat de situația oamenilor care primesc ajutor social.
Cred că ar trebui să ne aplecăm mai mult asupra situației acestor oameni. Până la urmă, ceea ce ne dorim nu este să-i pedepsim pentru că primesc acest ajutor social, ci să găsim împreună modalități prin care ei să nu mai aibă nevoie de ele.
În situația acestei propuneri legislative..., la prima vedere, ea pare o soluție de bun-simț, acești oameni, într-adevăr, să poată presta acest gen de muncă, de intervenții în situații de urgență. Pe de altă parte însă, faptul că aceștia s-ar putea expune la rândul lor unor riscuri în cadrul acestor situații de urgență, de intervenție, totuși nu ne absolvă pe noi de această responsabilitate a de a-l proteja atât pe cel care intervine, cât și de a ne asigura că intervenția în situații de urgență se face conform unor proceduri și la anumite standarde.
Din motivul acesta, Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România se va abține la votul pe marginea acestei propuneri legislative și anunț că suntem deschiși în continuare să discutăm despre soluții care să-i ajute pe acești oameni.
Până la urmă, dacă ei nu ajung să presteze aceste munci în folosul comunității, nu este vina lor.
Cred că ar trebui ca autoritățile responsabile să intervină și să facă ceea ce trebuie pentru ca Legea privind venitul minim garantat sau venitul minim de incluziune să se aplice de la un capăt la celălalt, adică încă de la început, atunci când potențialul beneficiar vine să-l ceară, și până la final, când el primește acest ajutor, și trebuie controlat, ajutat și așa mai departe.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.