Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Interpelarea mea de astăzi este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.
Obiectul interpelării: „Ordinul nr. 762/2007 poate fi schimbat”.
## Stimată doamnă ministru,
La cabinetul meu parlamentar din teritoriu s-au prezentat foarte multe persoane care mi-au adus la cunoștință faptul că afecțiuni foarte grave, cum ar fi hemipareza, hemiplegia, demența vasculară datorată accidentelor vasculare, obezitatea morbidă, diabetul zaharat de tip I, care apare după o anumită vârstă, și multe alte afecțiuni nu se regăsesc în Ordinul nr. 762/2007 privind aprobarea criteriilor medicopsihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap pentru adulți.
Având în vedere faptul că această interpelare a fost adresată și doamnei ministru Mariana Câmpeanu, dar răspunsul total evaziv primit din partea Domniei Sale nu a clarificat deloc această situație extrem de delicată, vă rog, doamnă ministru, să întreprindeți toate măsurile care se impun pentru îmbunătățirea acestui ordin, pentru a da o șansă acestor persoane care suferă și care au nevoie, în adevăratul sens al cuvântului, de sprijinul nostru, al tuturor.
Atașez prezentei interpelări răspunsul primit în data de 16.05.2013, pentru a evita un răspuns total neconcludent.
În speranța că vocea acestor persoane se va face auzită, solicit răspuns din partea Domniei Voastre. Solicit răspuns în scris.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.