Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 aprilie 2014
Declarații politice · respins
Tudor Barbu
Discurs
## Mulțumesc mult.
Vin în sprijinul colegei mele, completând solicitarea senatorului Popa... senatorilor Popa, și domnul Vlad Popa, și doamna Mihaela Popa, spunând că este cel puțin bizar, ca să nu spun aberant, că, într-o țară cu problemele pe care le are România la acest capitol, în loc să se consolideze, să fie sprijinit demersul numit „Agenție care luptă împotriva traficului de persoane”, agenția este desființată. Și spun asta bazându-mă pe două adevăruri, unul european, unul intern.
În momentul în care mafia a ajuns la cote alarmante și a pus în pericol siguranța națională a Italiei, țara ce a creat? Pentru prima dată în Europa, o procuratură antimafia. Exemplul a fost luat, după aceea, de alte țări care aveau probleme similare, dar la cote mai puțin grave decât Italia.
România este, din nefericire, una dintre țările aflate pe primele trei locuri în Europa la acest capitol – trafic de carne vie, trafic de persoane, trafic de copii –, iar noi punem în discuție de parcă am fi pe ultimele două locuri și am fi deja cu problema aproape rezolvată.
Rog colegii senatori să ia în calcul situația reală pe care o au familiile de români care trăiesc cu sabia lui Damocles deasupra capului în ceea ce privește pierderea copilului și regăsirea lui pe centurile marilor orașe europene, făcând prostituție în cadrul unui proces dramatic de trafic de carne vie.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.