Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2020
procedural · adoptat tacit
Gheorghe Marin
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Eu am să fac referire la două aspecte legate de această ordonanță și am să mă refer în primul rând la Fondul de Dezvoltare și Investiții, fond pentru care au mers să obțină împrumut și primari de la PSD, și primari de la PNL*. Și ce se întâmplă cu acest fond? Valoarea împrumuturilor acordate din fond se stabilește la valoarea granturilor acordate, care se diminuează la valoarea cheltuielilor aferente lucrărilor efectuate și recepționate în condițiile legii.*
Deci, cu alte cuvinte, primarii care au accesat pentru rețele de gaze vor putea să facă împrumutul doar pentru lucrările efectuate și recepționate. Mai departe, fiecare trebuie să se descurce, să vadă cum continuă lucrarea respectivă.
Eu eram de acord cu această chestiune dacă veneau cu ceva în loc, dar au oprit acest proces*