Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2025
other · retrimis
Robert-Marius Cazanciuc
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## Mulțumesc.
Nu mai sunt alte intervenții.
Mergem mai departe, stimați colegi.
Punctul 8 a fost retrimis la comisie, după cum ați votat. Punctul 9, avem Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (L30/2025).
Raportul comun al Comisiei juridice și Comisiei pentru sănătate este de admitere, cu amendamente admise și respinse, a propunerii legislative.
Începem dezbaterile generale.
Dați-mi voie să am o scurtă intervenție din partea Grupului PSD.
## Stimați colegi*,
Rolul acestei inițiative este de a ne proteja viața împotriva celor care se urcă la volan după ce au consumat droguri.
Prezenta inițiativă este un progres față de textul în vigoare, întrucât sancționează doar prezența în sânge a drogurilor, respectiv afectarea funcțiilor creierului, și nu prezența în alte tipuri de analize, nerelevante din perspectiva protecției împotriva celor care nu pot conduce cu mintea lor.
În momentul de față, soluționarea cauzelor pe textul în vigoare s-a mărit de patru-cinci ori, prin obligația de a efectua expertize chiar și atunci când vinovăția este evidentă. În lipsa unor criterii științifice asumate de către Ministerul Sănătății, expertizele astăzi se fac cu o marjă mare de subiectivism, ceea ce poate duce la abuzuri sau chiar corupție.*