Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iunie 2013
other · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
## Mulțumesc.
Nu mai sunt alte intervenții.
Să recunoaștem însă că această formă de delegare parlamentară prin care Guvernul, în perioada vacanțelor, poate să emită ordonanțe ordinare este supusă controlului prin aprobarea ulterioară de către Parlament a acestor ordonanțe. Deci nu suntem în afara procesului legislativ, dar este o înlesnire pe care, așa cum spunea foarte bine și domnul senator Popa, dintotdeauna Parlamentul a făcut-o Guvernului, din dorința de a putea asigura actul guvernării.
Pe cale de consecință, nemaifiind intervenții din partea doamnelor și domnilor senatori la dezbateri generale, închei dezbaterile generale și trecem la procedura de vot.
Raportul comisiei este de admitere a proiectului de lege, cu amendamente admise.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
Se supune la vot raportul, cu amendamente admise.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cine este pentru?
Vă rog.
Mulțumesc, doamnelor și domnilor senatori. Voturi împotrivă?
8 voturi împotrivă. Abțineri? 14 abțineri.
97 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 14 abțineri, raportul comisiei a fost adoptat.
Se supune la vot proiectul de lege.
Cine este pentru?
Vă rog să vă exprimați prin vot. Mulțumesc. Voturi împotrivă? 8 voturi. Abțineri? 14.
Cu 94 de voturi în favoare, 8 voturi împotrivă și 14 abțineri, proiectul de lege a fost adoptat.
Suntem prima Cameră sesizată.
Rog serviciile Senatului să transmită de urgență proiectul de lege Camerei Deputaților.
Punctul 7 al ordinii de zi, Proiectul de lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.
Este o prioritate legislativă a Guvernului.
Comisiile sesizate în fond sunt Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția
mediului și Comisia pentru afaceri europene, care au fost învestite cu raport comun.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Inițiatorul este Guvernul României.
Participă din partea Guvernului doamna secretar de stat Anne Jugănaru.
- Îi ofer microfonul 9 pentru susținerea proiectului de lege și
- a poziției Guvernului.
- Aveți cuvântul.
## **Doamna Anne Rose Marie Jugănaru** _– secretar de stat_
_în Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prin promovarea prezentului proiect de lege se realizează atât transpunerea corectă și completă a Directivei 2004/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind răspunderea pentru mediul înconjurător, în legătură cu prevenirea și repararea daunelor pentru mediu, cât și clarificarea cadrului legal privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea și repararea prejudiciului asupra mediului.