Dorin Mircea Dobra

Mulțumesc onoratului prezidiu. Stimați colegi,

Titlul declarației mele politice de azi este „Sclavi în propria țară față de distribuitorii de resurse energetice”.

Am să vorbesc astăzi despre atitudinea autisto-dictatorială pe care furnizorii de energie au instaurat-o în România ultimilor 15 ani, de când au început privatizările acestor operatori naționali.

Își aduce aminte toată lumea de perioada de teroare a facturilor primite de la Romtelecom odată cu vânzarea acestuia către un operator grec. Acele vremuri au trecut însă, din fericire, datorită multiplicării ofertelor și, automat, reducerii facturilor.

Spre deosebire însă de situația din domeniul comunicațiilor, cea din domeniul furnizării de energie a rămas neschimbată și tinde să se transforme din autocrație în dictatură. La îndemnul Uniunii Europene de a liberaliza și dezetatiza piața, succesivele guverne ale țării au plasat – pentru că nu pot numi vânzare ceea ce au făcut – în mâna unor operatori străini pozițiile monopoliste de furnizori de energie. Astfel, am ajuns astăzi, noi, politicienii, în urma deciziilor superficiale luate în timp, să administrăm sau să guvernăm o populație nedreptățită, pentru care, lucru și mai rău, nici nu mai putem face mare lucru din acest punct de vedere.

Primesc astăzi scrisori, stimați colegi politicieni, din toată țara – poate și dumneavoastră –, scrisori ce semnalează fie abuzuri, fie autismul acestor agenți economici, toate la un loc creând o atmosferă generală ce lezează traiul cetățenilor țării. Am să mă refer astăzi la numai trei exemple ce privesc E.ON Gaz, de exemplu, specie comună între acești operatori, companie distribuitoare de gaz în centrul Transilvaniei, exemple ce dovedesc cu vârf și îndesat principiile după care sunt ghidate aceste companii.

1. Eficientizare maximă, în defavoarea consumatorilor – odată cu privatizarea companiei a urmat un șir nesfârșit de disponibilizări, până la minimumul posibil, astfel încât sistemul citirilor de contoare a devenit o sursă de așa-zise regularizări aberante, dubioase și nedrepte, deoarece compania nu mai are angajați. Două efecte au reieșit de aici: mai mulți șomeri în România și milioane de consumatori nemulțumiți.

2. Investiții cu valoare socială „zero”, în contrar mileniului trei – sunt astăzi sute, dacă nu mii, de localități în țară neracordate, de care aceste companii nu vor să știe, deoarece presupun efort financiar și asta ar reduce profiturile. Numai în colegiul meu am nenumărate situații de acest fel, ceea ce ne plasează cu aproape 100 de ani în urmă.

3. Categorisirea investițiilor locale drept „neprofitabile” din perspectiva companiei, astfel încât să se sustragă de la

coangajarea în realizarea acestora. Exemplul e Parcul Industrial Bistrița, al cărui SF arată clar o anumită capacitate de consum, pe care E.ON Gaz nu o ia în seamă, o declară neprofitabilă și are pretenția ca până la poarta parcului industrial investiția să fie realizată tot de Primăria Bistrița.