Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 martie 2009
procedural · adoptat tacit
Iuliu Cosmin Coman
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2008 completează prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, în sensul prevederii posibilității ca
directorul general sau directorul să beneficieze prin contractul de mandat de concediul de odihnă și indemnizația aferentă, de diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, de concediu medical și, de asemenea, stabilește foarte clar că remunerația lunară a directorului general sau a directorului, stabilită prin contractul de mandat, este unica formă de recompensare în bani a activității depuse de persoana respectivă.
În plus față de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008, este prevăzută posibilitatea ca la finele exercițiului financiar, în cazul îndeplinirii criteriilor de performanță stabilite prin contractul de mandat, conducătorii operatorilor economici să recupereze sumele reținute lunar, în condițiile alin. (1) al art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2008.
Acestea sunt principalele modificări și, față de acestea, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține, în numele Guvernului, prezentul act normativ.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.