Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 aprilie 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Mulțumesc pentru intervenție.
Doamnelor și domnilor senatori, se susține solicitarea de procedură de urgență pentru proiectul de lege menționat, ca atare deschid votul.
Vă rog să vă exprimați prin vot.
Mă scuzați. Revenim. Nu pornește. Ce se întâmplă, doamnă, nu se deschide sistemul de vot?
Am deschis sistemul de vot. Vă rog să vă exprimați prin vot.
Cu 109 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere, a fost aprobată procedura de urgență.
Notă pentru exercitarea de către parlamentari a dreptului de sesizare a Curții Constituționale
În conformitate cu prevederile art. 15 alineatele (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-au depus la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării de către senatori a dreptului de sesizare a Curții Constituționale, următoarele legi:
– Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură – procedură de urgență;
– Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, precum și pentru completarea anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope – procedură de urgență;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanțelor bugetare administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială „UCM” – SA Reșița – procedură de urgență;
– Lege privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de carburanți, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, precum și unor unități administrativ-teritoriale – procedură de urgență;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară;
– Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – procedură de urgență.
Termenul pentru sesizare este de cinci zile, pentru legile adoptate în procedură de drept comun, și de două zile, pentru legile adoptate în procedură de urgență, de la data depunerii – astăzi, 7 aprilie 2014.