Eugen-Remus Negoi

Mulțumesc, doamna președintă de ședință.

Institutul Levantului – nu știu câți dintre noi înainte chiar de 2017 au auzit de această sintagmă. Și, dacă tot am auzit aici despre sinecură, despre care noi spunem de ceva vreme, dacă o chestiune de genul acesta arată ca o sinecură, se îmbracă precum o sinecură, vorbește ca o sinecură, înseamnă că este o sinecură.

Haideți să ne gândim de ce... și n-aș vrea să comentez foarte mult momentul în care a fost înființat acest Institut al Levantului, în 2017, când Liviu Dragnea era pe „cele mai înalte culmi ale progresului și civilizației”*, n-aș vrea să comentez neapărat de bugetul alocat, care este destul de mare, ci aș vrea să comentez mai mult rezultatele acestui institut. Le-ați văzut pe undeva?

Și aș vrea să citez – de aceea mi-am luat și laptopul –, aș vrea să citez o frază pe care Consiliul Economic și Social a dat-o în motivare: „În plus, activitatea Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, deși nu foarte vizibilă public” – subliniez „deși nu foarte vizibilă public” –, „este una consistentă, variată și în concordanță cu obiectivele asumate.*” Nu am văzut obiective asumate. Și-atunci, existența unui institut la ce face referire? Nu pentru a disemina public niște rezultate, pentru a le vedea? Nu pentru a fi vizibile și a ne folosi, ca în cazul doctoratelor pe bune, a ne folosi cu toții de acestea?