Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 februarie 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Remus Mihai Goțiu
Discurs
Stimate colege și stimați colegi,
Când reprezentantul ministerului a luat cuvântul, m-aș fi așteptat ca în primul rând să transmită scuze. Să transmită scuze că, de această dată, Guvernul nu a putut... nu a putut să-și facă treaba la timp, deși ceea ce ar fi avut de făcut ar fi fost să nu bulverseze toată cercetarea anul trecut.
Inclusiv de aici, de la microfoanele Parlamentului, am atras atenția de mai multe ori că împărțirea ministerului în Ministerul Educației și în Ministerul Cercetării este un act ratat, care va avea consecințe negative. S-a dovedit un act politic folosit pentru a schimba componența consiliilor consultative din minister, pentru ca, la finalul anului și acum, să vină să ni se spună: „Avem o criză de evaluatori, nu am fost în stare să certificăm sau să recertificăm la timp institutele naționale de cercetare-dezvoltare.”
M-aș fi așteptat la aceste scuze.
Grupul USR se va abține, pentru că nu poate să legitimeze incompetența de care a dat dovadă Ministerul Cercetării în acest domeniu anul trecut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.