Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Petru Șerban Mihăilescu
Discurs
Nu, eu vă spun că de asta par multe.
Pe urmă a venit ideea că nu mai trebuie în Partea a III-a sau nu știu în ce parte se publica la Monitorul Oficial, ci au solicitat să fie publicată în Partea a II-a a Monitorului Oficial. Astea toate se transformă în amendamente. Acestea sunt paginile. Dar, vă repet, nu este absolut nimic deosebit față de textul Camerei Deputaților din punct de vedere... greu, care, într-adevăr, devine cauză de neconstituționalitate.
În legătură cu ultimele două observații.
o discuție. A fost o gândire... Noi așa am apreciat, în unanimitate, că este corect.
Povestea cu opt ani. Iertați-mă, domnule senator, au fost șapte, au fost nouă și, la urmă, ca să fim precum Solomon, am pus opt. N- am avut o altă logică, credeți-mă.
Dar vă rog, la fel, să ne credeți că dorim ca din Senat să plece aceste două reglementări. Orice fel de alte chestiuni legate de partea de retribuție, legate de controlul justiției și altele trebuie să vină ulterior. Dar noi, ca for legislativ, trebuie să încheiem acest proces.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.