Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2016
other · adoptat tacit
Cătălin Marian Rădulescu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc pentru precizare, domnule președinte.
Referitor la COM 596, Comisia pentru afaceri europene a salutat includerea în registrul deșeurilor a informațiilor privind caracterul toxic sau periculos al materialelor de ambalaje și a recomandat ca datele să includă informații privind impactul asupra copiilor; a recomandat Comisiei Europene să clarifice mecanismul instituțional al elaborării și circulației raportului de verificare a calității, pentru a asigura o interpretare uniformă de către autoritățile competente ale statelor membre; a recomandat ca variantele de ambalare limitată să fie favorizate; a admis că obiectivele propunerii pot fi atinse numai prin măsuri la nivelul Uniunii și că propunerea nu depășește ceea ce este necesar, fiind astfel respectat principiul subsidiarității.
Opinia, așa cum a fost adoptată în unanimitate de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 15 martie 2016, în prezența a 12 din cei 22 de membri, este supusă aprobării plenului Camerei Deputaților.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.