Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 octombrie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Doru Ciocan
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Pot să fac câteva referiri. Prin prezenta lege se introduc prevederi noi, prin care se redefinesc modalitățile de gestiune a serviciilor comunitare de utilități publice, tipurile de contracte de delegare a gestiunii și procedurile de aplicare în acord cu dreptul Uniunii Europene și în concordanță cu noul pachet legislativ privind achizițiile publice. Respectiv se clarifică noțiuni precum obligația de serviciu public sau compensația pentru obligația de serviciu public.
Prin prezenta inițiativă legislativă se urmăresc corelarea prevederilor Legii nr. 51/2006 cu alte dispoziții din legislația europeană și națională, clarificarea modalităților de gestiune a serviciilor comunitare de utilități publice, precum și a diferențelor dintre licențele de operare și licențele necesare participării la procedurile de atribuire a unui contract de delegare.
Prin modificările și completările propuse se introduc noi noțiuni în acord cu dreptul Uniunii Europene, ca, de exemplu, obligația de serviciu public, operator local, operator _in house_ , operator economic cu capital privat, public sau...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.