Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2018
Declarații politice · respins
Eugen Bejinariu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## Mulțumesc.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr. 80/1995 în sensul menținerii în activitate a medicilor militari și a subofițerilor sanitari, după împlinirea vârstei standard de pensionare, până la împlinirea vârstei de pensionare stabilite pentru medicii/asistenții medicali civili.
Comisia a avut în vedere, la întocmirea prezentului raport: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru drepturile omului, al Comisiei pentru sănătate și familie, al Comisiei pentru egalitate de șanse între femei și bărbați, al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
De asemenea, punctul de vedere al Guvernului este unul favorabil, transmis prin adresa nr. 3.765 din 4 aprilie 2018. Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor, în ședința din 30 mai 2018, cu unanimitate de voturi pentru, membrii comisiei au hotărât adoptarea inițiativei legislative, cu amendamentele admise prezentate în anexă.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.