Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Valentin Adrian Iliescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Guvernul nu susține această inițiativă legislativă. Sunt multe argumentele pe care Guvernul, în punctul său de vedere exprimat, le aduce. M-aș opri doar la câteva.
Legiferarea acestei soluții legislative ar presupune dirijarea unor fonduri și așa reduse către o nouă agenție, în condițiile în care activitățile menționate a fi derulate de această agenție sunt realizate în prezent de către alte instituții ale statului, fapt care ar conduce la un înalt grad de birocrație.
În al doilea rând, ar crește numărul de posturi ocupate în sistemul bugetar, precum și... la un impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat. Fac precizarea că, în ciuda obligației inițiatorului de a menționa în expunerea de motive impactul financiar asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, în anul curent, cât și în anii următori, nu există o asemenea mențiune.
Pe de altă parte, doresc să menționez că toate obligațiile importante pe care inițiatorul le-a trecut în dreptul acestei noi agenții, respectiv evaluarea tehnologiilor de vârf din sănătate..., este o activitate pe care o realizează, astăzi, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.
De asemenea, o altă problemă importantă legată de profilaxia, diagnosticul, tratamentul medical și chirurgical al afecțiunilor, tratamentul de recuperare și politicile de sănătate publică pe care inițiatorul dorește să le aducă în dreptul acestei agenții este realizată, în prezent, de către Ministerul Sănătății și organele sale deconcentrate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.