Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 mai 2015
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
George Octavian Turtoi
secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Discurs
Bună dimineața!
George Turtoi, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Prin acest act normativ, de fapt, se creează cadrul legal pentru aprobarea schemelor de plăți care se acordă în agricultură în perioada 2015–2020. Acest cadru va determina, în mod eficient, implementarea tehnică și financiară a tuturor fondurilor comunitare acordate României, prin noua politică agricolă comună din pilonul I și din PNDR – partea de agricultură ecologică și agromediu.
În perioada 2015–2020, România va beneficia de circa 10,8 miliarde de euro, în acest sens impunându-se luarea tuturor măsurilor pentru accesarea și derularea fondurilor în vederea asigurării unui grad de absorbție cât mai ridicat.
Începând cu anul 2015, schemele de plată sunt mult mai diverse și includ, pe lângă schema de plată pe suprafață unică și ajutorul național tranzitoriu, care se mențin, și o plată redistributivă, o plată pentru aplicarea politicii practicilor agricole benefice pentru climă și mediu, o plată pentru tineri fermieri, schema de sprijin cuplat și o schemă simplificată pentru micii fermieri.
Având în vedere cele menționate mai sus, proiectul de ordonanță de urgență creează cadrul juridic și pentru alte acte normative care reglementează condițiile implementării schemei de plăți menționate.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.