Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2007
other · respins
Doru Ioan Tărăcilă
Discurs
## Mulțumesc.
Repet afirmația pe care am făcut-o, și anume, am supus votului doar acele proiecte de lege de înființare a unor comune, pentru care raportul și punctul de vedere al Guvernului erau favorabile, tocmai pentru a fi senatorii într-un cvorum mai mare.
Vă rog, din partea Guvernului, punctul de vedere este negativ.
Intervenții la dezbateri generale.
Domnul secretar de stat Marin Pătuleanu a făcut precizarea că Guvernul nu susține.
Îi întreb pe colegii senatori dacă doresc să intervină la dezbateri generale. Nu sunt intervenții.
Declar închise dezbaterile generale.
Votul pe raport și votul final se vor da în ședința de luni, 10 decembrie anul curent.
Mulțumesc, domnule deputat.
La punctul 15 din ordinea de zi avem înscris Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului.
Din partea Executivului, domnul secretar de stat Mihnea Iuoraș.
Aveți cuvântul, microfonul 8.
## **Domnul Mihnea Remus Iuoraș** _— vicepreședinte_
_al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
## Doamnelor și domnilor senatori,
Proiectul de lege are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2007 în scopul introducerii unor prevederi privind suplimentarea schemei de personal, aprobată pentru Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu 30 de posturi. De asemenea, se adaugă unele măsuri privind buna funcționare a instituției.
Aceste posturi sunt absolut indispensabile pentru funcționarea departamentelor operative: administrativ, resurse umane, economic, financiar, care vin în concordanță cu noul statut de organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică.
O precizare deosebit de importantă: suplimentarea schemei de personal cu 30 de posturi a A.N.R.P. nu implică, în niciun fel, suplimentarea cheltuielilor bugetului de stat, întrucât posturile menționate au fost transferate prin acord din schema de personal a Ministerului Economiei și Finanțelor. Nesuplimentarea numărului de posturi pentru A.N.R.P. ar crea un blocaj instituțional ce ar afecta, în mod grav, derularea activității instituției noastre.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.