Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 martie 2008
Declarații politice · respins
Gheorghe Barbu
Discurs
Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi,
Proiectul de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 16/2000 privind înființarea și organizarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, republicată, suferă o modificare.
Comisia propune plenului Camerei Deputaților aprobarea proiectului de lege, întrucât este necesară consolidarea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, organism autonom, consultativ, de interes public, care a fost instituit pentru întreținerea dialogului social între persoanele vârstnice și autoritățile publice, pentru protecția drepturilor și libertăților acestor persoane.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, conform prevederilor art. 73 alin. (1) din Constituția României, republicată.
Proiectul a fost adoptat de Senat în ședința din 7 noiembrie 2007.
Camera Deputaților este Cameră decizională, potrivit art. 75 din Constituția României și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților.
În urma dezbaterilor, comisia propune admiterea, cu modificări, a proiectului de lege, așa cum sunt ele prezentate în raport.
Domnule președinte, aș vrea să se rețină, pentru stenogramă, modificarea unei sintagme aduse prin amendamente și care nu a fost, până la urmă, în toate articolele modificate, respectiv sintagma „Consiliul județean al persoanelor vârstnice, respectiv al municipiului București”, se înlocuiește în cadrul actului normativ cu sintagma „Consiliul județean al persoanelor vârstnice, respectiv ale sectoarelor municipiului București”.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.