Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·1 februarie 2017
other · adoptat tacit
Nicoleta Pauliuc
Intonarea Imnului național al României
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum și pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziții din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
Consiliul Legislativ a analizat proiectul de ordonanță de urgență și a avizat favorabil, cu observații și propuneri.
Consiliul Superior al Magistraturii a avizat, de asemenea, favorabil.
Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege.
În raport cu obiectul de reglementare, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează a fi adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituție.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.