Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 noiembrie 2013
Informare · respins
Márton Árpád Francisc
Discurs
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor,
Așa cum s-a spus aici, într-adevăr, proiectul de lege nu are o formulare foarte fericită. Ca atare, însăși motivarea de respingere a acestei inițiative poate fi susținută. Dar trebuie să vorbim clar că există o problemă în domeniul drepturilor de autor. O problemă destul de importantă, pentru că OGC-urile din România cam fac ce doresc și în primul rând reprezintă interesul lor specific, și nu al autorilor ale căror drepturi cică le reprezintă.
Câteodată sunt un pericol chiar pentru cei care le folosesc și împotriva publicului, chiar și a libertății presei. Singurul obiectiv, în mod evident, este modul cum să ia cât mai mulți bani și cât mai mulți să rămână la administrația acestor fonduri.
Neexistând o autoritate competentă să le verifice, ei respingând _de facto_ modul cum gestionează și repartizează acești bani, pentru că, cică, ei sunt privați și fac ce doresc, în continuare vor fi foarte multe probleme în acest domeniu.
Ca atare, este nevoie să avem o autoritate care să aibă puteri, care să vadă ce se întâmplă la fiecare OGC în parte, să intervină atunci când bunul-plac al acestor persoane este cel care, de fapt, legiferează, pe undeva, încălcând chiar prevederile legii date de Parlament. Ca atare, este nevoie ca această autoritate să aibă o forță mai mare decât o are.
Este adevărat că acest proiect de lege nu este cel mai fericit, cum v-am mai spus. Noi de aceea ne-am abținut și ne vom abține în continuare, pentru că este nevoie de întărirea acestei autorități.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.